Am ascultat mereu și-am cugetat de-atâtea ori,
Văzând creștini zdrobiți de lacrimi și dureri
Ei sufereau cu duhul frânt și fără de puteri
Plângând doreau ca cineva să-i scape de poveri.

Chiar și mai mult ca rana s-o vindece cândva,
Ar fi dorit "durerea" mai mult ca altceva,
S-o-mpărtășească, să o spună și să-nțeleagă cineva
Căci sufletul rănit, mâhnit, e greu de-a suporta.

Isus, trestia frântă nu-o rupe, nu o va zdrobi
Căci suferă cu tine când nu mai poți vorbi.
Lacrimi, dureri, tristețe pe fața mamei se ivi
Când spre mormânt ducându-și fiul Isus o întâlni.

Isus știa că-i văduvă, nu are nici un ajutor
Decât speranțe năruite și nici un viitor
"Nu plânge", zice Domnul, cu glas mângâietor
De raclă se atinge cu braț izbăvitor.

"Tinere, scoală-ți spun" , răsună a Lui voce
Iar mortul se ridică, vorbește și se duce...
Cei din Nain sunt veseli, pot racla s-o arunce
Ca fiul, mama-s bucuroși, durerea n-o mai duce.

Petru e-un alt exemplu ce lepădarea plânge
Pe-obraji șiroaiele de lacrimi durerea i-o aprind
Cu suflet trist, cu duh mâhnit puterea nu-i ajunge
Să poată-nlocui căderea; și inima din piept se frânge.

Zdrobit, căzut, el plânge, iar plânsul cu amar
Le-a fost la mulți o pildă, cari au căzut din har,
Care-au dorit întoarcerea prin jertfa din Calvar
Primit-au nu doar reorientarea, ci și iertarea drept mărgăritar.

De ești lovit, mâhnit sau chiar de ești zdrobit
De multele necazuri ce nu te-au ocolit,
Mai ai un sprijin tare în Domnul care S-a jertfit
Privește-L cu nădejde și vin’ la El smerit.

Am ascultat și-am meditat la mulți ce-n încercări
Doreau să fii "tu" lângă ei, căci nu aveau puteri
Să se-ntărească și să se ridice, aveau cu ei dureri,
Fii gata să le spui: "Nu plânge"! Adu-le mângâieri.
Amin
19.05.2008
Petru Coman